Te felicit pentru cǎ ai avut deschiderea sǎ accesezi un loc dedicat sprijinului tău emoțional și mintal! În viața cotidiană, fiecare dintre noi poate trece prin momente de confuzie, anxietate sau tristețe, iar psihoterapia individuală e un pas important în călătoria ta de autocunoaștere, vindecare sau eliberare de orice consideri tu cǎ te împiedicǎ sǎ îți întinzi larg aripile.
Mǎ pun la dispoziția ta cu toatǎ experiența pe care am acumulat-o, atât în plan practic cât şi teoretic, empatia şi intuiția de care dispun, precum şi orice alte resurse pe care le pot accesa pentru a-ți oferi un spațiu sigur, confortabil și confidențial, în care te poți exprima liber, fără teama de a fi judecat în vreun fel. Pe mine mǎ intereseazǎ sǎ te înțeleg pe tine şi felul în care funcționezi, iar din aceastǎ perspectivǎ psihoterapia individualǎ este esențialǎ în procesul evoluției personale și depășirea provocărilor vieții. Prin sesiuni în care eu mǎ adaptez ritmului tǎu şi nicidecum invers, permite-mi sǎ-ți fiu un însoțitor blând prin labirinturile ființei tale, astfel încât să înțelegi mai bine emoțiile, gândurile și comportamentele tale, să îți gestionezi mai eficient stresul ori să dobândeşti resurse pentru a depăși momentele dificile. Obiectivul este creşterea funcționalitǎții tale pe toate planurile şi amplificarea stǎrii de bine.
Când este utilă Psihoterapia individuală?
Acest demers ținteşte o gamă largă de aspecte, inclusiv, dar nu limitat la:
- Anxietate și atacuri de panică
- Depresie
- Stres și Sindromul Burnout
- Probleme de relaționare
- Tulburări de comportament alimentar
- Traume neprocesate
- Adicții (alcool, droguri, material pornografic etc.)
- Insomnii
- Doliu
- Psihosomatizări
- Procrastinare
- Furie
- Dificultăți în luarea deciziilor
- Enmeshment
- Tulburări de personalitate
Beneficiile Psihoterapiei individuale:
- Creșterea stării de bine emoționale
- Gestionarea stresului și anxietății
- Clarificarea obiectivelor personale
- Suport în depășirea traumei
- Îmbunătățirea relațiilor interpersonale
- Sporirea încrederii în sine
- Amplificarea funcționalității pe diverse paliere
Cum funcționează?
În cadrul sesiunilor de terapie, vei avea ocazia să discuți liber despre orice subiect te preocupă. Îți voi oferi perspective noi, ajutându-te să identifici soluții și să dezvolți mecanisme de adaptare sănătoase.
Contact:
Dacă ai întrebări sau doreşti sǎ începi călătoria ta spre auto-descoperire și vindecare, te invit să te programezi pentru o întrevedere inițială, indiferent dacǎ ne vedem în format fizic sau online.
Poți să mǎ contactezi completând formularul de programare de mai jos: